Explicația unui inginer saudit pentru tragedia de la Mecca, în care au murit peste 100 de oameni: ”Nu a fost vorba de o problemă tehnică, a fost un act al lui Allah”

Explicația unui inginer saudit pentru tragedia de la Mecca, în care au murit peste 100 de oameni: ''Nu a fost vorba de o problemă tehnică, a fost un act al lui Allah''
Publicat: 13/09/2015, 12:07

„Macaraua prăbușită, la fel ca nenumărate altele din zonă, se afla acolo de trei-patru ani și nu fuseseră probleme”, a declarat pentru AFP un inginer din cadrul Grupului Binladin, care se ocupă de extinderea complexului de moschei de la Mecca.

„Macaralele au fost instalate într-un mod foarte profesionist. Nu a fost vorba de nicio problemă tehnică”, a adăugat inginerul, care a preferat să păstreze anonimatul.

„Pot spune doar că ceea ce s-a întâmplat a fost peste puterile umane. A fost un act al lui Allah și, din câte știu, nu există nicio vină umană”, a afirmat inginerul.

În momentul producerii accidentului, vântul bătea foarte puternic, ploua, iar, potrivit unor martori, macaraua ar fi fost atinsă de un trăsnet.

Regele Salman al Arabiei Saudite a promis, sâmbătă, că ancheta va determina cu exactitate cauzele prăbușirii macaralei pe 11 septembrie, incident soldat cu moartea a cel puțin 107 persoane și rănirea altor 300.

Marea Moschee (Masjid al-Haram) era plină în momentul producerii accidentului, în contextul în care zeci de mii de musulmani din întreaga lume se află la Mecca înaintea pelerinajului anual programat la sfârșitul lunii septembrie. Sute de mii de musulmani sunt așteptați să participe, la sfârșitul lunii septembrie, la pelerinajul de la Mecca.

Incidentele soldate cu morți sunt destul de frecvente la complexul de pelerinaje de la Mecca. În ianuarie 2006, 364 de pelerini au murit într-o busculadă, după un incident similar din 2004, soldat cu 251 de morți. În iulie 1990, 1.426 de pelerini au murit la Mecca asfixiați într-un tunel.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...